Avarul

Spectacolul produs de teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești în regia lui Cristi Juncu păstrează din subiectul cunoscut doar avariția tatălui, intrigile sentimentale și deznodământul, dar apelează la mijloace diferite pentru a le valorifica; personajele sunt mai degrabă tipologii umane universal valabile. Tatăl, copiii, prințesa, bodyguarzii sau agenta sunt doar schițe, având mai degrabă identitatea unor fiziologii, așa că nu mai e cazul să ne încărcăm memoria cu numele lor: Eliza, Cléante, Harpagon sau Mariana. 

a0Acest detaliu simplifică mult receptarea spectatorului – o convenție mai puțin, cum ar veni. Apar și secvențele noi față de textul original, care în același timp aduc piesa lui Molière în actualitate, dar și noi personaje care au menirea să o fixeze în timp și scenă (actorii care joacă foarte teatral și au costume de epocă, baronul local ce devine proprietar de teatru).

Am mai întâlnit acest procedeu și în „Sclavi”, și a funcționat și acolo. Distribuția a beneficiat de un actor celebru prin faptul că joacă și în filme (este vorba de Andi Vasluianu) al cărui aport în economia spectacolului a fost de necontestat, Baronu’ intervenind cu câteva rupturi și spre final conducând chiar, aparent, jocul. Totuși, chiar dacă el a smuls admirația publicului, spectacolul a fost ținut în viață de ceilalți 12 actori, iar greul l-a dus Constantin Cojocaru.

a5

Spectatorii au aplaudat furtunos, aproape la fiecare final de act și la toate glumițele – chiar și la cele destul de previzibile – ale personajelor. Unele „scenete” au mers chiar spre grotesc, rupând parcă echilibrul unei piese altfel bine construite, dar este clar că scopul urmărit era să acopere o plajă cât mai largă de spectatori. Cu toate acestea, ele n-au umbrit celelalte scene, foarte reușite, din spectacol. Culmea, se pare că tocmai inserțiile moderne au fost cele care au îndepărtat din sală o mică parte a publicului, care a preferat să nu mai revină după pauză.

Decorul ingenios a reușit să valorifice ambele dimensiuni ale spațiului, grupând relația dintre Tatăl avar (în care Constantin Cojocaru face un rol de excepție) și copii săi (interpretați de Mihaela Popa și Ionut Vişan) pe verticală, în vreme ce relațiile dintre celelalte personaje se construiesc pe verticala scenei, pe scările spre sală chiar pe rândurile dintre scaune. Scena cea mai izbutită a fost a exploziei jucată cu încetinitorul de toate personajele, iar dacă am rămas cu ceva din acest spectacol, cred că aceasta a meritat toate aplauzele.

Anunțuri

3 gânduri despre “Avarul

  1. Bref, cărțile din cărți se scriu, ca și postările de pe blog. Eu fac greșeala să citesc ce au mai scris și alții înainte să scriu – nu după, așa cum ar trebui – și cel mai ades mă las influențat de ce au scris alții sau încerc să dau o replică. Ia-o ca pe o încercare de dialog 🙂 de la distanță. Oricum, mulțumesc că nu te-ai supărat (prea tare)!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s